Pastila
Rosalind Straley
HOLBÎNDU-SE în oglinda camerei de baie, Byron se întrebă dacă
nasul lui va mai fi vreodată la fel ca-nainte. Trecuseră doar două zile
din anotimpul acela care-i producea alergie şi deja îl apucase criza.
„Şi doar ştii că nu mi place să iau medicamente”, se adresă el
rotofeiului pe care i-l arăta oglinda. „Eu sînt pentru tot ceea ce e
natural. Minte sănatoasă ... Trup sănătos ...”
„'Ţeles”, păru să-i răspundă rotofeiul, „dar în cazul ăsta să nu mă
mai înjuri pe mine cînd or să te care cu ei ca să te lege de vreo
ţeavă, cum au făcut ultima dată, paiaţă ce eşti!”
„Ueh!”,ziseByron,peuntonplictisit,„ueh!”Oftă,deschise
dulăpioruldemedicamente,scoaseunflaconplincupastileşi
începu să se lupte cu el. La urma urmelor, gîndi, nimeni n-a murit
pînă acum din cauza alergiei. Chiar dacă, pe de altă parte, aceasta
era ca un mic blestem.
Mormăind nedesluşit, se chinui să deschidă, cu mişcări convulsive,
capacul care se încăpăţîna să rămîna înţepenit. Eliberate brusc,
micile perle, aidoma unor picături de timp, se vărsară din sticluţă,
alunecară, izbindu-se de porţelanul chiuvetei şi cîteva dintre ele se
deschiseră plesnind.
Dinresturileuneipastileţîşniominusculăcreaturăportocalie,
perfect conturată. Byron putu s-o vadă distinct; în lipsa altui lucru,
alergia îi lăsase măcar claritatea vederii. Creatura portocalie avea o
înălţime cam cît a zecea parte dintr-un inch şi, în plus, nişte mîini
minunate, acompaniate de nişte ochi expresivi şi pătrunzători.
„Salutare, pămînteanule!”, spuse cu o voce subţire, dar deosebit de
clară. „Am venit cu gînduri paşnice. “
Byron dădu din cap, scuturat de un fior. Din interiorul chiuvetei, o a
douacreatură,deastă-datăverde,apărudininteriorulcaşetei
sfărîmate. „Şi doar te-am avertizat!” zise ea cu un glas mult mai
profund, „cap-sec portocaliu ce eşti! Voiai un obiect neînsufleţit, ceva
care să treacă neobservat; ei, bine, sper că acum eşti satisfăcut:
uită-te la noi. Nu mai avem nici un pic de demnitate. Ce vom spune
în raport?”
„Gura!”, spuse mica
…
nasul lui va mai fi vreodată la fel ca-nainte. Trecuseră doar două zile
din anotimpul acela care-i producea alergie şi deja îl apucase criza.
„Şi doar ştii că nu mi place să iau medicamente”, se adresă el
rotofeiului pe care i-l arăta oglinda. „Eu sînt pentru tot ceea ce e
natural. Minte sănatoasă ... Trup sănătos ...”
„'Ţeles”, păru să-i răspundă rotofeiul, „dar în cazul ăsta să nu mă
mai înjuri pe mine cînd or să te care cu ei ca să te lege de vreo
ţeavă, cum au făcut ultima dată, paiaţă ce eşti!”
„Ueh!”,ziseByron,peuntonplictisit,„ueh!”Oftă,deschise
dulăpioruldemedicamente,scoaseunflaconplincupastileşi
începu să se lupte cu el. La urma urmelor, gîndi, nimeni n-a murit
pînă acum din cauza alergiei. Chiar dacă, pe de altă parte, aceasta
era ca un mic blestem.
Mormăind nedesluşit, se chinui să deschidă, cu mişcări convulsive,
capacul care se încăpăţîna să rămîna înţepenit. Eliberate brusc,
micile perle, aidoma unor picături de timp, se vărsară din sticluţă,
alunecară, izbindu-se de porţelanul chiuvetei şi cîteva dintre ele se
deschiseră plesnind.
Dinresturileuneipastileţîşniominusculăcreaturăportocalie,
perfect conturată. Byron putu s-o vadă distinct; în lipsa altui lucru,
alergia îi lăsase măcar claritatea vederii. Creatura portocalie avea o
înălţime cam cît a zecea parte dintr-un inch şi, în plus, nişte mîini
minunate, acompaniate de nişte ochi expresivi şi pătrunzători.
„Salutare, pămînteanule!”, spuse cu o voce subţire, dar deosebit de
clară. „Am venit cu gînduri paşnice. “
Byron dădu din cap, scuturat de un fior. Din interiorul chiuvetei, o a
douacreatură,deastă-datăverde,apărudininteriorulcaşetei
sfărîmate. „Şi doar te-am avertizat!” zise ea cu un glas mult mai
profund, „cap-sec portocaliu ce eşti! Voiai un obiect neînsufleţit, ceva
care să treacă neobservat; ei, bine, sper că acum eşti satisfăcut:
uită-te la noi. Nu mai avem nici un pic de demnitate. Ce vom spune
în raport?”
„Gura!”, spuse mica
…
Amazon 
Barnes & Noble 
Bookshop.org 
转换文件
更多搜索结果
其他特权 
